din
ARHIVA
Fotbal vest
săptămâna aceasta
nr. 824/01.07.2008
nr. 825/08.07.2008
nr. 826/15.07.2008
Situație de urgență în Valea Domanului! Se ajunsese la disperare din motive financiare. Președintele Toni Novăcescu a demisionat, Bobar și Benczik tatonau orice posibilă sursă de bani: Dan Leasă, Cristi Chivu, Dorinel Munteanu sau primarul Stepanescu.
După o mârșăvie coordonată de Mircea Sandu, când FRF a trimis la TAS un dosar descompletat și câteva acte false, Poli era obligată să-și schimbe numele în FC Timișoara și culorile în mov-alb-negru., ihai Florei, cel care se confundă cu istoria fotbalului din Oțelu Roșu. A reușit performanța de a elimina două reprezentante ale Timișului în barajul pentru Liga a 3-a, pe Auto și CFR Timișoara.
UTA se afla în cantonament în Austria, dar fără vedeta echipei, Florin Hidișan, care nu accepta să joace în Liga a 2-a.
În 2008 se desfășura cel de-al 73-lea meci al tradiționalului derbi dintre căsătoriți și burlaci ai cartierului timișorean Fabric. Printre participanți, Oli Trandu, Noje, Drăghici, Fiștea, Gheju, Iancovici și chiar Johny Regep.
Caz tipic pentru echipele conduse politic la Sânnicolau Mare. După plecarea primarului Oncu, clubul nou promovat în Liga a 2-a s-a prăbușit. Antrenorul Ioan Petcu alături de mai mulți jucători au părăsit echipa, se încerca vinderea locului.
Învingând Germania în finală cu 1-0, prin golul lui Torres, Spania câştiga Euro 2008.
Citește paginile de arhivă
PDF complet pentru abonați →